Mi s-a făcut dor de o vizită la Târgu Jiu, aşa că weekendul acesta am stat “De vorbă cu Brâncuşi- despre Calea Sufletelor Eroilor”. Vă las cu un fragment din ultimul capitol şi vă recomand cu drag cartea lui Tretie Paleolog, editura Sport-Turism, 1976.
“Şi după aceste cuvinte- printre poteci însorite, prin grohotiş şi jnepeni înalţi cât omul- pe Brâncuşi nu l-am mai văzut. Multe poteci îmi arătase, poteci suind, coborând, şi în rătăcirile lor una mai frumoasă decât alta. Am ales atunci una, coborând către Tismana, spre miazăzi, către oameni. De acolo, drumul îmi era spre Masa, Poarta şi Stâlpul, unde eram sigur că-l voi reîntâlni, în arborii care le ocrotesc jur-împrejur.
Mă gândeam la zorile zilelor de mâine ale oamenilor, ale copiilor mei. Îmi reveneau în minte rândurile scrise de prietenul său Joyce: „Marile mişcări care dezlănţuiesc revoluţiile spiritului pornesc din visele şi vedeniile unui cioban de prin dealuri, pentru care pământul nu este un ogor de exploatat, ci o mamă dătătoare de viaţă”.
Cioban de suflete, Brâncuşi îmi arătase multe, multe poteci ale minţii, ale inimii. Nu sunt oare dator, cititorule, să-ţi amintesc măcar două-trei din ele, ca să nu rătăceşti prea din cale, să ajungi şi tu un ceas mai devreme unde vrei?
De vrei să înţelegi trilogia de monumente a lui Brâncuşi, nu te repezi direct, din oraş, la ele. Nu ai înţelege mai nimic. Bătăile inimii tale nu pot fi imediat pe aceeaşi lungime de undă. Mai înainte, ceva drumeţie nu strică, dimpotrivă. Îţi repet ce spunea moşul: Un monument depinde de locul anumit pe care l-ai ales, de cum răsare şi apune soarele deasupra lui, de natura înconjurătoare.
De pe harta regiunii pe care o găseşti la urmă, poţi să-ţi alegi câteva excursii în jurul Târgu Jiului, de câteva ceasuri sau de câteva zile.
Oricât de puţine ceasuri ai avea în faţă, înainte de a te apropia de Calea Sufletelor Eroilor, du-te de te plimbă prin zăvoiul Jiului. (…) De ai o zi în faţă, ca un preludiu, du-te la Hobiţa, să vezi locurile unde s-a născut Brâncuşi, casa şi zăvoiul care l-au legănat în copilărie. Sau atunci urcă spre cheile Jiului, înspre miazănoapte, la Curtişoara, unde se ridică cula lui Cornoiu şi alte case ţărăneşti transformate în muzeu. Şi mai sus încă, acolo unde Jiul iese din munţi, poţi vizita săpăturile Castrului Roman care străjuia trecătoarea.
Dar cel mai bine este să dispui de o săptămâna, ca să poţi da ocol orizonturilor strămoşeşti în care Brâncuşi şi-a întemeiat opera.
Cu trenul sau cu maşina, trecând prin Orăştie, în câteva ore poţi ajunge prin drumuri de munte împădurite la Cetatea Sarmizegetusei Regia, unde vei da de Sanctuarele Solare ale dacilor. Adunarea acestor pietre sacre aşezate în cercuri astronomice sunt o mărturie vie a sensului cosmic pe care Brâncuşi îl dorea Stâlpului înconjurat de pietre ale zodiilor.
A doua zi, părăsind Sanctuarele Solare, să treci Jiul şi să urci în masivul Retezatului. Sunt trasee minunate care te duc din vârfuri în lacuri, din codru în grohotişuri uriaşe. Sunt însă necesare 2-3 zile pe puţin pentru a traversa masivul dominat de vârful Iorgovanului. După ce treci de acest munte, încă sacru, unde am stat de vorbă cu Brâncuşi, prin păduri de brazi şi se tise, poţi coborî de-a lungul râului Tismana până la mănăstirea Tismana. Un popas la schitul Cioclovinei, cu minunatele sale fresce, te va face să înţelegi mai bine copilăria lui Brâncuşi, care a venit aici de atâtea ori cu ai săi.
Pe drumul de întoarcere spre Târgu Jiu, trecând printr-o salbă de sate străvechi de munte, să te abaţi prin Hobiţa, la 4 km de Peştişani, pe apa Bistriţei.
Aşa cum ti-am mai spus odată, cititorule, de vrei să intri în ţara viselor din copilăria lui Brâncuşi, în visele sale de o viaţă, du-te prin zăvoiul lui, la câţiva paşi de locul unde s-a născut. Între arbori şi ape, printre bolovanii de piatră, vei regăsi atelierul lui, toată turma lui blândă de opere de piatră şi de bronz şlefuit.
„Maria este drăcia lui Dumnezeu”, obişnuia să spună Brâncuşi de tânăra sa prietenă, Maria Tănase. Nu uita să iei cu tine cântecele ei de dor. A plâns odată vechiul mei prieten, auzind-o doinind cântecele lui din Gorj.
Numai atunci, cu mintea şi cu ochii plini de minunile munţilor şi norilor care se îngemănează, cu paşi înceţi şi fără zgomot, în zori de zi, sau când soarele apune, intră în vechiul parc, pe digul ce-l apără de Jiu, şi opreşte-te la Masa lui Brâncuşi.
Acesta să-ţi fie primul popas. Odihneşte-te şi reculege-te.
Apoi treci spre Poartă, când soarele bate încă roşiatic pe piatră. Să treci de trei ori pe sub ea, ţinând pe cineva drag sau pe un copil nevinovat de mână, cu gândul la vorbele lăsate de pietrarul ei.
În liniştea acestui ceas, bate în sfârşit drumul ce duce la Stâlpul Neşfârsitului. Pe drum, nu căuta să te gândeşti decât la ce este esenţial în tine.
Stâlpul te aşteaptă. Du-te la el cât mai aproape; îmbrăţişează-l cu mâinile deschise. Apoi priveşte în sus… Ce vei simţi, n-ai nevoie să spui nimănui. Am vrut doar să te îndrum la un gest. Multe curg din acest izvor”
ideas, books, people 